Your message has been sent, you will be contacted soon

Call Me Now!

Close

Catedrala Adormirea Maicii Domnului

Situata nu departe de centrul orasului Giurgiu, strada Bucuresti nr.12, judetul Giurgiu. Sfantul lacas a fost ridicat in anul 1852, pe locul unde a fiintat biserica ce adapostea prima scoala romaneasca din oras. Este sediul Episcopiei Giurgiului. In timpul stapanirii turcesti, pe locul unde astazi se afla Biserica Adormirea Maicii Domnului se afla singura biserica crestineasca din oras. In anul 1812 era doar o biserica stil bordei, semingropata si atat de ruinata incat nu se putea sluji in ea. Dupa ce orasul a fost eliberat de sub stapanire turceasca, Kisseleff aproba credinciosilor ortodocsi sa ia piatra si lemnarie din zidurile catatii pentru a construi o noua biserica langa cea veche. Locul vechii biserici se afla in partea de sud a bisericii actuale. Pictura murala a fost executata initial in ulei si apoi inlocuita in 1930 de pictorul Nicolae Stoica cu actuala pictura in tehnica tempera grasa.

Muzeul Judetean Teohari Antonescu

Situat pe strada C.D. Gherea 3, localitatea Giurgiu, judetul Giurgiu. Infiintat in anul 1934, functioneaza din 1977 in cladirea fostei Prefecturi Vlasca, ea insasi monument istoric. Are cinci sectii: arheologie, etnografie, istorie, istorie memoriala, restaurare-conservare. Sectia de arheologie pune in lumina aproape toate epocile, din Preistorie pana in Evul Mediu. Patrimoniul sectiei de etnografie provine din satele stravechii zone Vlasca, peste care s-a suprapus actualul judet Giurgiu si contine 1700 de piese. Sectia de istorie memoriala un mai vechi deziderat al muzeului, a prins contur in ultimul deceniu, prin fondarea unui patrimoniu de profil si prin conceperea unor sectoare muzeale autonome. Expozitia sectiei de istorie care a fost reorganizata in anul 1977, cu ocazia Centenarului Independentei, prezentand momente importante ale razboiului dintre anii 1877-1878. Muzeul prezinta momente de la infiintarea orasului Giurgiu, perioada luptelor purtate de Mihai Viteazul cu Imperiul Otoman, monumente istorice (manastiri, biserici, edificii laice) dar si unele marturii ale modernitatii (secolele XVII – XVIII) create pana la eliberarea Giurgiului, in urma pacii de la Adrianopole (1829), contributiei localnicilor la evenimentele din anul 1848, la razboiul de independenta din 1877-1878, precum si la primul razboi mondial (1916-1918).

Rezervatia naturala Cama Dinu Pasarica

Situate la aproximativ 15 km de Portul Giurgiu. Judetul Giurgiu. Zona ostroavelor Cama-Dinu-Pasarica avand o suprafata de 2400 hectare, a fost declarata rezervatie naturala in februarie 2006. Reprezinta un esantion tipic de lunca inundabila, in care se gasesc plantatii de nuc american si gladita, perdele de vita salbatica si hamei, paduri de stejari seculari cu ulm si plop negru. Totodata au fost identificate specii de plante, inclusiv specii de plante acvatice, specii de muschi si ciuperci. Desi are o suprafata redusa ca dimensiune, adaposteste cea mai mare colonie mixta de starci lopatari si cormorani mari din zona Giurgiu.

Turnul ceasornicului (sau Turnul cu ceas)

Turnul ceasornicului din Giurgiu este o constructie din piatra masiva, ridicata in anul 1700 de catre turci pentru ca observa miscarile trupelor romane. In sec. XX i s-a adaugat un ceasornic care se pastreaza pana in zilele noastre, de unde si numele turnului. Situat in centrul orasului, Turnul Ceasornicului este inalt de 22 m si este un monument istoric important pentru orasul Giurgiu. In anul 2005 au fost demarate lucrari de reconditionare, insa din lipsa de fonduri, acestea au stagnat.Monumentul “Turnul Ceasornicului” este un monument de tip A. Adica “monument istoric de valoare nationala si universala”. In Legea monumentelor istorice se prevede ca pentru fiecare monument se instituie o zona de protectie si, in functie de clasa din care fac parte, acestea pot fi de interes public national sau local.

Cetatea lui Mircea cel Bătrâncetatea

Cele mai vechi mărturii ale unei așezări omenești în arealul Giurgiului datează din Mezolitic (mileniile 10-7 î.Hr). După cum atestă cercetările arheologice, zona Giurgiului a fost dens populată în perioada dacă (secolul I î.Hr). Se ipotizează că în apropiere era localizată capitala lui Burebista, la Popești, pe râul Argeș. Împăratul roman Iustinian (483-565) a construit aici orașul Theodorapolis.
S-a propagat până în zilele noastre, ipoteza că orașul Giurigiu ar fi fost fondat de genovezi și numit după sfântul protector al Genovei (San Giorgio). Această credință apărută în secolul al XIX-lea, deși larg difuzată, a fost respinsa ulterior de specialiși și ea nu mai constituie astăzi o ipoteză de lucru valabilă.
Prima mențiune sigură a cetății Giurgiu este în documentul Codex Latinus Parisinus de la începutul secolului al XV-lea, sub forma Zorio. Mențiunea alăturată: “loc pustiu” sugerează distrugerea cetății în timpul campaniei otomane din 1394 împotriva lui Mircea cel Bătrân.
În 1420 a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea astfel să dețină controlul traficului pe Dunăre. Otomanii au numit Giurgiul “Yergöğü”.
Fiind un oraș fortificat, Giurgiul a jucat un rol important în războaiele frecvente dintre români și turci pentru controlul Dunării, în special în campania antiotomană a lui Mihai Viteazul (veziBătălia de la Giurgiu), iar mai apoi în războaiele ruso-turce. În 1659 Giurgiul a fost ars din temelii. În 1829 zidurile și fortificațiile au fost complet distruse, astfel că singura apărare care-i mai rămânea era castelul amplasat pe insula Slobozia, legată de țărm cu un pod.
Mărită în 1560, cetatea a deveni un veritabil cap de pod pentru sultani peste Dunăre. Importanța cetății este sporită și de primirea titulaturii de kaza. Existența unui asemenea punct în stânga Dunării și foarte aproape de București a dus la un amestec major a sultanilor în trebuirile interne ale Țării Românești. Astfel se explică raidurile de cucerire ale lui Mihai Viteazul. Voievodul a reușit pentru câțiva ani să păstreze cetatea, după marea victorie de la Giurgiu din 1595. Doi ani mai târziu turcii reveneau în cetate pe care o refac și o măresc. Timp de aproape 150 de ani cetatea nu a mai suferit asedii. Ultimul voievod român care a încercat o recuperare a ei a fost Mihnea al III-lea, dar acest lucru nu a făcut altceva decât să ducă la refacerea edificiului și la fortificarea orașului. Treptat cetatea din insulă își pierde importanța. Ultima oară când e folosită drept bastion de apărare a fost în timpul luptelor ruso-otomane (1768-1774). Deși a fost cucerită de ruși, cetatea revine turcilor care fortifică orașul, devenind magazie de muniții. În toate războiele ruso-austro-otomane ce au urmat cetatea a fost asediată.