Your message has been sent, you will be contacted soon

Call Me Now!

Close
Home » Actualitate » Dietă şi sănătate: SOIA, alimentul ideal pentru Post

Dietă şi sănătate: SOIA, alimentul ideal pentru Post

Este un înlocuitor excelent pentru carne, e sănătos şi are un preţ accesibil. Descoperă tot ce este esenţial despre soia şi despre alimentele fabricate pe baza acesteia, care sunt potrivite atât pentru meniul de post, cât şi pentru cel al vegetarienilor.

Soia este o plantă leguminoasă originară din Asia, care câştigă o popularitate tot mai mare în rândul consumatorilor, pe plan mondial. De ce? Pentru că este cea mai bogată sursă vegetală de proteine de calitate superioară, având o valoare biologică comparabilă cu proteinele din albuşul de ou sau din lapte, iar, în plus, mai conţine şi lipide, inclusiv substanţe biologice active. Boabele de soia seamănă ca formă cu cele de fasole şi sunt, în general, galben aurii, dar există şi varietăţi de culoare neagră, verde sau roşie. Proteinele din acest aliment conţin toţi aminoacizii esenţiali în proporţii optime. Mai exact, sunt acei aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate produce, dar de care are absolută nevoie. De asemenea, soia constituie o sursă importantă de fibre alimentare, săruri minerale (calciu, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, fier) şi vitamine (A, B1, B6, D, E), acid folic, inclusiv acizi graşi polinesaturaţi omega-3. Are un indice glicemic scăzut şi deci este indicată şi celor care suferă de diabet. În plus, prin aportul de fibre ajută la reducerea greutăţii în cazul persoanelor supraponderale. Iar acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le are consumul de soia asupra organismului.

►Şi vegetarienii o preferă

La ora actuală, pe piaţă se găsesc o mulţime de preparate ce conţin soia, de la pateuri vegetale, crenwurşti şi maioneză vegetală, până la crochete vegetale, lapte de soia sau tofu (brânză vegetală). Şi pentru că nu conţin ingrediente de origine animală, sunt consumate îndeosebi în perioada de post. În acelaşi timp, produsele care înlocuiesc carnea sunt consumate de cei care au adoptat o alimentaţie vegetariană.

►Ce găseşti la hipermarket

Lapte de soia, obţinut din grăunţe prelucrate printr-o metodă specială, nu conţine lactoză şi nici nu măreşte colesterolul rău. Pateuri, crenwurşti, cârnaţi, salam, parizer, toate înlocuiesc clasicele preparate din carne, având însă o cantitate mai mare de proteine. Pot conţine doar soia pură sau şi făină de cereale alături de alte ingrediente. Tofu este o brânză de soia ce are în compoziţie boabe de soia, apă, produse de coagulare şi un conţinut mare de calciu. Se prepară prin închegarea laptelui de soia şi scurgerea acestuia. Caşul vegetal e bogat în proteină vegetală de soia, săruri minerale, vitamine şi e recomandat mai ales persoanelor cu intoleranţă la lactoză şi grăsimi animale, inclusiv persoanelor cu diabet.
Sosul de soia e preparat din boabe fermentate, apă şi sare marină. Se foloseşte ca şi condiment.
Şniţelele de soia/friptura conţin felii de soia, prelucrate şi deshidratate, îmbogăţite cu fibre vegetale, care, după înmuierea în apă cu condimente, arată ca nişte bucăţi de carne. Pot înlocui carnea din orice reţetă, exceptând-o pe cea din piftie. Cremele vegetale simple sau cu verdeţuri conţin multe proteine, vitamine, săruri minerale şi lecitină (care favorizează memoria şi performanţele intelectuale).

ŞTIAŢI CĂ…

…alimentaţia cu produse pe bază de soia creşte, se pare, longevitatea cu 10 ani la femei şi cu 5 ani la bărbaţi?
…după vârsta de 40 de ani, soia nu ar trebui să lipsească din dieta femeilor, pentru că atenuează simptomele menopauzei (bufeuri, insomnii, ameţeli, transpiraţii abundente etc.)?
…produsele din soia reduc, conform statisticilor, diabetul cu 55%, cancerul pulmonar cu 20%, cancerul de esofag cu 34%, accidentele cerebrale cu 80% şi infarctul miocardic cu 70%?
ATENŢIE! Specialiştii recomandă verificarea etichetelor de pe produsele din soia la cumpărare, deoarece pot fi modificate genetic!

 

 

Sursa: unica.ro

Sursa foto: hepta.ro

Tags: